September 4

Sarpele Regal

Şarpele Regal este un sarpe docil si calm, ideal pentru incepatori. Este usor de crescut si intretinut si in timp poate deveni un adevarat animal de companie.  

Origine si istoric

Şarpele Regal este un sarpe originar din Statele Unite ale Americii si Mexic. Prefera regiunile umede si mlastinoase, insa poate fi intalnit si in zonele stancoase si de padure. Poate fi insa vazut si in zonele rurale si urbane, in apropierea oamenilor, unde adesea este confundat cu sarpele coral, un sarpe foarte veninos.

Descriere fizica

Şarpele Regal este un sarpe neveninos de dimensiuni mijlocii, la maturitate atingand lungimea de 1, 5 metri, foarte rar de 1,8 metri. Are un cap oval si un gat abia vizibil, corp robust si zvelt, acoperit cu solzi luciosi.

Pielea sarpelui are diverse culori si modele, insa cea mai obisnuita specie este cea de sarpe regal cu benzi transversale negre, galbene sau bej. Foarte intalniti sunt si serpii regali complet negri. In captivitate au aparut numeroase variatii ale coloritului acestui sarpe, iar in salbaticie adesea acest sarpe imita coloritul sarpelui coral.De asemenea, in salbaticie exista si subspecii de serpi regali albi, care sufera de albinism, datorita lipsei de pigmenti.

Sarpe Regal

Continue reading

July 1

Cele mai picante detalii despre broastele Galapagos

Stie cineva povestea testoaselor Galapagos? Pentru ca ele sunt unele dintre cele mai fascinante creaturi de pe acest Pamant. Au o speranta de viata foarte mare, cchiar peste 100 de ani, iar pentru oameni aceste broaste sunt unele dintre cele mai adevarate comori.

1. Aceste broaste testoase uriase sunt cele mai mari de pe Terra. Cea mai mare broasca testoasa de Galapagos masura 1,5 metri si avea aproape 250 de kilograme. In plus, aceste broaste testoase traiesc peste 100 de ani. Cea mai ”batrana” broasca testoasa avea 152 de ani! Aceste reptile se hranesc cu iarba, frunze, fructe, cactusi si alte plante.

2. Testoasa de Galapagos este o specie de animale amenintata cu disparitia! Traiesc in salbaticie numai in anumite regiuni ale insulelor Galapagos, un grup de insule din Oceanul Pacific situat la aproximativ 960 de kilometri de coasta Ecuadorului, in America de Sud. Pe aceste insule traiesc intre 3000 si 5000 de testoase Galapagos. Pana in secolul XIX, aceste testoase erau vanate de marinarii care aveau nevoie de carne proaspata pentru consum!

300-testoasa-galapagos Continue reading

June 21

Ara Macao- Papagalul Stacojiu

Ara macao - papagalul stacojiu

 

Nume Ara macao
Tara de origine America Centrala si de Sud.
Marime Pana la 1 metru lungime
Nivel zgomot Ridicat
Abilitatea de a invata sa vorbeasca Foarte buna

Papagalul stacojiu (rosu) este unul dintre cel mai fascinant papagal dintre toate speciile de Macaw.Ara macao este descris ca fiind magnific, frumos si uimitor, iar pentru altii fiind de prost gust. Papagalul stacojiu ara macao este frumos, incisiv si inteligent. Acesta invata repede o multime de trucuri. Poate fi chiar talentat daca este invatat sa vorbeasca  si este mai vorbaret decat papagalul ara albastru-auriu. Papagalul stacojiu poate invata 5-10 cuvinte sau chiar fraze. Ca toti papagalii din specia Macaw, papagalul stacojiu ciripeste tare si poate fi chiar galagios uneori.

papagal-ara-stacojiu-rosu

 

 

Origine si istoric

Ara macao are o istorie lunga ca pasare de companie, incepand in anii 1100 alaturi de incasi. Prima oara, papagalul stacojiu a fost descris in anul 1758. Acesta provenea din sudul Mexicului, statul Oazaca, Panama, Ecuador, Columbia, Venezuela, Peru, Bolivia, Brazilia si Paraguay, Guyana, Guiana Franceza, insulele Trinidad si Tobago. Astazi, specia papagalului stacojiu este declarata pe cale de disparitie.

Descriere fizica

Papagalul ara macao stacojiu este o pasare mare, frumoasa si colorata. Dintre toate culorile penajului, predomina rosul, insa arata ca un curcubeu, deoarece rosul se continua cu galben pe aripi, devenind verde si apoi albastru. Coada papagalului stacojiu este lunga cu pene rosii si albastre, iar picioarele sunt inchise la culoare. Are fata de culoare crem. Irisul ochilor este galben, iar ciocul este gri inchis. Papagalul ara stacojiu are dimensiuni mari. Lungimea corpului este de 85 de centimetri, cantareste aproximativ un kilogram si traieste in medie 60 de ani.Un papagal stacojiu tanar va avea aceleasi culori ale penajului cu unul matur, sigura diferenta fiind lungimea mai mica a cozii si irisul de culoare maro.

papagali-ara-stacojii-curcubeu

 

Comportament si personalitate

Aceasta minunata pasare, papagalul ara macao stacojiu, iubeste joaca si interactiunea. Personalitateapapagalului stacojiu necesita multa socializare de la o varsta frageda. Are nevoie de consistenta si fermitate, mai ales la maturitate. Un papagal stacojiu bine educat este foarte sociabil, prietenos si va avea incredere in anumite persoane. In orice caz, papagalul ara stacojiu are nevoie de un stapan dedicat si determinat in mentinerea potentialului acestei pasari minunate.

Ingrijire si hrana

 

hrana-papagal-ara-stacojiu-seminte

In salbaticie, papagalul ara stacojiu mananca o varietate de seminte, nuci, fructe si vegetatia din varful copacilor. Exista produse speciale pentru hrana papagalilor ara macao si, in general, acestora le place sa manance alaturi de familie.Papagalii ara macao stacojii sunt pasari ce consuma multa energie, de aceea au nevoie de o hrana de buna calitate, bogata in uleiuri si calorii.Este indicat ca hrana sa sa fie variata pentru a nu se plictisi. Este bine daca ii dai produse speciale pentru papagalul stacojiu, dar si legume, fructe, graunte si seminte.

Ca supliment ii poti da mere, pere, prune, cirese, struguri, portocale, banane, mango, papaya si chiar fructe de padure. Dintre legume, e bine sa-i dai morcovi, cartofi dulci, castraveti, dovlecei, frunze de culoare verde inchis. Este contraindicat sa manance avocado deoarece este toxic pentru pasari.Este important ca papagalul ara stacojiu sa aiba in permanenta apa proaspata la dispozitie.  Cusca necesita curatare zilnica, indepartarea obiectelor murdare (jucarii, suporturi), spalarea si dezinfectarea lor. Podeaua trebuie spalata si dezinfectata saptamanal, iar obiectele vechi si uzate trebuie inlocuite anual cu altele noi.

hrana-papagal-stacojiu-apa-proaspata

 

Sanatate si puncte vulnerabile

Un papagal ara stacojiu bine ingrijit se va imbolnavi rar. Poate dezvolta o boala sau o poate contacta din mediu. Iata cateva semne vizibile de boala la papagalul stacojiu: penaj ciufulit, apatie, aripi cazute, corp tremurand, schimbari neobisnuite ale dispozitiei, scaderea poftei de mancare, smulgerea penajului, ochii partial inchisi sau inlacrimati, umflarea pleoapelor, iritare, dificultati de respiratie, salivatie execesiva, orice schimbare a materiilor fecale fara a-i schimba hrana.

Conditii de viata

Papagalul stacojiu are nevoie de o cusca spatioasa, de aproximativ 0,75-1 metru inaltime si suficient de larga astfel incat sa nu atinga cu penele intinse grilajul custii. De asemenea, este important sa aiba suficient loc de miscare in cusca. Papagalul ara stacojiu este puternic si se pricepe sa deschida custi sau sa mestece barele ei, de aceea este important ca aceasta sa fie durabila.Un papagal stacojiu de dimensiuni mari are nevoie de cel putin 2-3 ore zilnic sa iasa din cusca. Este bine ca papagalul stacojiu sa aiba in cusca sa jucarii, fructe, suporturi pe care sa se urce, recipiente curate cu hrana si apa, iar in acelasi timp sa-i ramana suficient spatiu pentru miscare. Scrie zoo.ro

papagali-ara-cusca-spatioasa

 

Reproducere

Papagalul stacojiu nu poate fi diferentiat din punct de vedere al genului, nu exista nici un indiciu vizibil pentru a stabili daca este femela sau mascul. Un cuib este format din doua sau trei oua ce vor fi clocite timp de 28 de zile. Puii de papagal stacojiuvor fi acoperiti de pene abia la 3 luni dupa iesirea din ou. In perioada imperecherii , parintii trebuie sa fie hraniti cu seminte bogate in uleiuri, ca cele de floarea soarelui si o varietate de legume verzi.