April 16

Cum s-a distrat unul dintre clientii nostri de Paste

Pentru că sărbătorile nu ne-au fost cele mai bune prietene pentru că am stat foarte rău cu timpul, ne-am gândit să vă facem o surpriză și să vă arătăm cum s-au distrat unii dintre cățeii clienților noștri. Pentru că ai noștri clienți sunt oameni datorită faptului că aceștia își întrețin animalele, ne-am dorit să interpretăm și altcumva acești clienți. Știm un singur lucru, clientul final a mâncării care se cumpără din magazinul nostru, sunt animalele și cred că e cea mai amplă informație pe care o avem. Suntem siguri că oamenii n-au cum să mănânce mâncare de câini, de pisici sau de pești, și atunci dedicăm acest post lor, clienților finali care se bucură de mâncarea pe care le-o procură părinții de la noi.

652x450_069367-mancare-caine

Cum s-a distrat unul dintre clienții noștri de Paște?

Chiar dacă noi, sau poate că și voi, credeți că animalele noastre nu simt cu adevărat gustul sărbătorilor, ne înșelăm. Să vă povestim de Schatzy, e un client fidel Petsmag.ro și asta poate pentru că tot timpul prinde timpul reducerilor. Și atunci acesta e mulțumit. De când am deschis magazinul, noi am încercat din răsputeri să facem pe toată lumea fericită încât să nu se iște probleme. Și cred că a fost o alegere bună. Schatzy are un nume mai stâlcit, dar e unul dintre clienții care a fost pe deplin mulțumit. A gustat și a mâncat cu tărie din fiecare gamă pe care stăpânul lui i-a cumpărat-o, n-a fost pretențios decât atunci când și-a dat seama cu adevărat care este meniul mai special pentru el. Și a fost de-al nostru.

Stăpânii lui ne-au trimis săptămâna aceasta o poză cu dânsul, lângă un coșuleț de ouă, totuși, dacă a fost Paște, a zis că ar fi în regulă să îi facă și-o poză și să ne arate cât de mulțumit este de când a primit noua cutiuță cu mâncărică de la Royal Canin. Toate acestea find spuse, Schatzy a petrecut de Paște într-o mare veselie. I-au fost satisfăcute papilele cu mâncăre de câini umedă dar și uscată. Să nu uităm să menționăm că după ce și-a umplut burtica, stăpânii săi ne-au trimis această poză!

10985397_657317227705602_7746954926375857643_n

 

Concluzia: Și animalele se distrează de sărbători! Dar să nu uităm că dacă pentru noi gătim sarmale, drob, ciorbă de miel și friptură, să le luăm și lor măcar o punguță de hrană uscată din carne de miel. Nu de alta, dar ca să simtă!

500 Total Views 1 Views Today

Tags: ,

Copyright Petsmag.ro © 2015. All rights reserved.

Posted April 16, 2015 by Aniela Deby in category "in general

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *