July 29

Cum sunt oamenii care au in casa cel putin un animal de companie?

Poate că atunci când avem un animal de companie în casă nu ne gândim decât la cât de mult strângem după el şi câtă mizerie poate face uneori o mănuţă de câine. Dar nu e chiar aşa. Cercetătorii Britanici au făcut câteva sondaje şi au ajuns la concluzia că după copii şi după animale facem curăţenie cu drag. Noi nu am înţeles exact de ce ei au spus că suntem fericiţi, că deocamdată, încă nu am întâlnit un om să fie fericit atunci când face curăţenie, însă este o necesitate.

652x450_120832-cum-sa-ti-convingi-familia-sa-adopte-un-caine

Dar, şi fără poate, probabil în momentul în care suntem preocupaţi cu curăţenia, atât după copil cât şi după animalul de companie, eliminăm gândurile rele şi se face în aşa fel că suntem mult mai veseli şi satisfăcuţi. Adevărul e că suntem satisfăcute ( femeile) tot timpul atunci când vedem că reuşim să facem ceva cu mâna noastră. Nu are rost să ne mai întrebăm atunci de ce cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că dacă avem animale de companie suntem şi cele mai fericite familii.

De ce familiile care au animale de companie în curte sau în interiorul casei sunt mai fericite?

Nu credem că există un răspuns mai bun decât asta. Atunci când o familie are probleme, pentru că în orice familie de fapt sunt probleme la un moment dat, câinele sau pisica sunt cei care alină rănile. Când stăpânii sunt supăraţi, acesta se smiorcăie dându-le ei atenţie. Pe când stăpânii, în general femeile, îl iau în braţe şi plâng pe umărul lui. Un animal de multe ori ascultă mai bine decât un om, doar că nu are glas ca să vorbească, că în schimb pentru el toate lucrurile sunt bune atâta timp cât şi stăpânul lui e bine.

familie-animal-companie

Pe lângă problemele din familii, câinele este cel care dă tonul dimineţilor înaintea copilului. Posibil ca copilul să doarmă mai mult. Dar câinele nu uită niciodată să meargă să îşi lingă stăpânul pe bot să vină să-i pună ceva în castron. Nu uită să atenţioneze dacă se mişcă ceva pe lângă casă care pare periculos. E pur şi simplu un membru în familia respectivă, pentru că ei îl percep aşa.

1345 Total Views 1 Views Today

Tags: , , ,

Copyright Petsmag.ro © 2015. All rights reserved.

Posted July 29, 2015 by Aniela Deby in category "catei", "pisici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *